DNA clasează plângerea făcută de De Rubeis

DNA a clasat plângerea făcută de cetățeanul italian Raimondo de Rubis împotriva lui Dan Ion Drăgoi, Viorel Panait, Anca Mihaela Drăgoi și Ruxandra Ioana Nicola cu privire la posibile fapte penale săvârșite prin intermediul operatorului portuar Comvex Constanța. Plângerea a fost înaintată pe cale administrativă la Serviciul Teritorial Constanța, iar procurorul de caz, Vasile Abagiu, a decis clasarea întrucât faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.

COMVEX SA, de 30 de ani, mereu pe val

Raimondo de Rubeis, fost și actual acționar al Comvex, a reclamat la DNA modalitatea pretins ilicită în care cele patru persoane reclamate au reușit să devină acționari majoritari la compania constănțeană și, implicit, să-i diminueze cota de participare la capitalul societății Solidmet, persoană juridică la care autorul actului de sesizare pretinde că deținea în mod indirect părți sociale.

Concret, de Rubeis a susținut că Dan Ion Drăgoi, cu complicitatea celorlalte trei persoane, a efectuat tranzacții financiare utilizând informații obținute în virtutea funcțiilor pe care le avea în cadrul Comvex și Solidmet, urmărind și obținând foloase atât pentru sine cât și pentru complicii săi.

COMVEX: ”Raimondo de Rubeis nu a pierdut nimic”

Luând în considerare plângerea făcută de cetățeanul italian, DNA a dispus începerea urmăririi penale in rem în cauză. După studierea probelor, procurorul de caz a constatat că majorarea de capital făcută la Comvex a fost perfect legală și că solicitarea lui Raimondo de Rubeis, cum că a fost nedreptățit în urma acestei operații, nu se justifică.

Anatomia unui război economic între foști prieteni

Ulterior momentului majorării capitalului social al Comvex, de Rubeis a inițiat 31 de acțiuni judiciare care au avut ca obiect faptele cercetate și consecințele acestora, toate hotărârile judecătorești pronunțate fiind de respingere a solicitărilor acestuia. Mai mult, aceleași fapte au fost reclamate la DIICOT și decizia procurorilor anti-Mafie a fosst de clasare a cauzei pe considerentul că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.

 

 

”Consider că nu există date sau indicii de comitere, de către vreo persoană, a unei fapte de natură penală, în cauză urmând să fie dispusă o soluție de clasare pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. 1 litera a și art. 12 alin. 1 litera b din Legea 78/2000”, se spune în ordonanța DNA.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*