Un mare fîs al lui Vlad Mercori, omul generalului SRI Rog, despre Nicușor Dan

Vlad Mercori, un influencer cunoscut ca „omul generalului SRI Anton Rog, a postat primul episod al anunțatului serial despre Nicușor Dan. L-am urmărit și noi cu mare atenție, crezînd că imensa publicitate (doar este omul unui general SRI) va aduce ceva senzațional sau măcar o noutate cît de cît.

Dezamăgire. Dar una așteptată, căci dezvăluirile de acest gen nu sînt, totuși, la îndemîna oricui. În fond, cel puțin acest prim episod, nu sînt altceva decît înșiruiri de banalități care au mai fost rumegate în presă acum 7-8 ani.

De ce este supranumit Vlad Mercori „omul generalului SRI Anton Rog?

Foarte simplu. Pentru că acum doi ani, mai exact în iulir 2023, În podcastul lui Mercori a fost invitat generalul SRI Anton Rog, directorul Cyberint Center, adică unitatea SRI care are în curte tot ce înseamnă controlul Internetului!

Asta n-ar fi fost mare lucru, numai că generalul SRI n-a venit la Mercori ca simplu invitat, ci a venit cu o misiune clară, aceea de a avertiza pe toată lumea că SRI va controla la sînge orice postare atît pe site-urile ziarelor, cît și postările de pe rețelele de socializare!

Primul care a sesizat mîrșăviile anunțate de gneralul Rog în discuția cu nevinovatul Mercori a fost Bogdan Tiberiu Iacob, care scrie acum pe „InPolitics”:

„Am scris în titlu de Mercori că e omul lui Rog, între ghilimele, doar pentru a sugera că cineva care are posibilitatea unui asemenea interviu nu e chiar oricine. Avînd în vedere că Mercori l-a lăudat public, recent, pe Crin Antonescu, iar despre Elena Lasconi e greu de crezut că se pot aduna 4 giga de informații, am opina că ”suspecții” principali sunt în primul rînd Victor Ponta și George Simion, posibil și Nicușor Dan. Tic-tac, așteptăm ziua de luni.” (Bogdan Tiberiu Iacob)

O analiză mai amplă a publicat însă Andreea Pora (?) pe „Europa liberă”, din care cităm mai jos. Ciudat este că Andreea Pora crede că amenințările generalului Rog îi vor servi AUR! Iată ce scria „Regina Cîrnatului”:

Generalul de brigadă Anton Rog, șeful Centrului Național Cyberint din Serviciul Român de Informații, spune că SRI ar fi obligat să intervină dacă un partid folosește „acțiuni hibride” ca să câștige alegerile.

Declarațiile generalului SRI vin la scurt timp de la demisia șefului SRI, Eduard Hellvig, și, potrivit directorului executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet (ATI), Bogdan Manolea, ar arăta că serviciul secret are de gând să profite de neclaritățile legii securității cibernetice pentru a se implica în alegeri.

Pe de altă parte însă, acestea pot servi unei formațiuni ca Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) drept motiv de victimizare.”

Cei care nu știu, aflăm de la noi că acest Cyberint Center nu avea ce să caute în curtea SRI, ci ar fi trebuit să fie o instituție independentă, civilă, sub control parlamentar! Nu mai că, prin com-plicitate cu președintele Traian Băsescu și guvernul său, s-a acceptat tacit ca Cyberint să fie cedat SRI, care a făcut o investiție de peste 2 milioane euro în aparatură pentru a supraveghea internetul!

Iar generalul Rog, în acel podcast cu Vlad Mercori, n-a făcut altceva decît să transmită nu numai amenințările la adresa partidelor și jurnaliștilor, că SRI nu va tolera „acțiunile hibride” și „ „noi ne folosim toate mijloacele și forța de care dispune un serviciu de informații pentru a elimina acea amenințare”!

Și, dacă n-ați uitat cumva, lovitura de stat s-a bazat tocmai pe rapoartele serviciilor secrete, inclusiv SRI, care anunțau astfel de „acțiuni”!

Și, văzînd că le-a mers, în ciuda reacțiilor internaționale, acum serviciile merg mai departe și, prin intermediul unor influenceri de casă, intră cu picioarele în politică, amestecîndu-se și în campania electorală, prin atacuri la adresa unor candidați!

Acum l-au luat în vizor pe Nicușor Dan, prin intermediarul Vlad Mercori, purtătorul de cuvînt al generalului Rog, pe care societatea civilă încă nu l-a dat afară din SRI pentru amestecul său în viața politică!

Dar, haideți să revedem cîteva „dezvăluiri” ale generalului Rog din 2023, pe care le veți regăsi în documentele loviturii de stat din noiembrie 2024:

„De pe 14 martie 2023, după ce a fost atacată la CCR legea securității și apărării cibernetice, CCR, o Curte care acum ține cu România, nu mai ține cu alte lucruri, a declarat-o consituțională și a fost adoptată Legea 58/2023, prin care s-a modificat și Legea 51 privind securitatea națională, cu 3 noi litere:

  • n. atacurile cibernetice la adresa infrastrcturilor critice și a Guvernului reprezintă o amenințare la securitatea națională;
  • o. acțiuni, inacțiuni, stări de fapt, fenomene, care duc la afectarea unor sisteme reprezintă o amenințare;
  • p. care se referă la acțiuni hibride, la dezinformare, dar numai acelea care schimbă ordinea constituțională, iar noi, dacă vorbim de alegeri, e aflăm în această situație.

Dacă acea campanie de dezinformare, de influență, un atac hibrid la ordinea constituțională, adică influențează alegerile, înseamnă că voința electoratului, parte din Constituție, e schimbată. Atunci noi ne folosim toate mijloacele și forța de care dispune un serviciu de informații pentru a elimina acea amenințare”.

P.S. Noi nu postăm „dezvăluirea” lui Rog pe care a citit-o de pe prompter Vlad Mercori!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*